Pactul Regional Nord-Vest Pentru Ocupare si Incluziune Sociala

Missing Flash Pluggin!

Get Adobe Flash player

 
 

Daca aveti sesizari sau re- clamatii privind activitatea STP-NV transmiteti un me- saj aici.


Un proiect al:

Institutul de Formare Economica si Sociala

Comunicate pentru Media

Exista 10 inregistrari.
left Pagina 1 din 1. right
Pagini: 1
Comunicat de presă  

Cu prilejul Adunării generale a Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (PROIS-NV), Secretariatul Tehnic Permanent al acestuia (STP-NV) a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Bistriţa, o serie de evenimente publice care marchează o nouă etapă în dezvoltarea parteneriatelor pentru dezvoltarea mediului socio-economic şi accesarea fondurilor europene ale POS DRU.

 

13.01.2011 Consiliul Director şi Adunarea Generală a PROIS-NV

În urma deciziilor luate de către Consiliu director şi Adunarea generală, Pactul a primit în rândurile sale încă 22 de organizaţii, ajungând la un total de 60. Astfel, PROIS-NV îşi confirmă statutul de organism de reprezentare decisiv petru beneficiarii de fnduri europene POS DRU la nivel regional, membrii săi implementând proiecte în domeniu cu o valoare totală de pete 500 de milioane de lei.

Strategia de dezvoltare pentru 2011 include, pe lângă sporirea numărului de membri, creşterea rolului Pactului în relaţia cu autorităţile centrale şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene la nivel regional.

 

14.01.2011 Conferinţa regională a PROIS-NV dedicată incluziunii sociale

În prezenţa a peste 100 de invitaţi din regiune au fost prezentate concluziile preliminare ale studiului dedicat, în anul 2010, de către Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului, situaţiei unui grup cu risc important de excluziune socială, anume cel al persoanelor care sunt sau au fost în detenţie. A fost dedicată o secţiune şi pregătirii Anului european al voluntariatului.

Conferinţa s-a bucurat de prezenţa dl. ministru Ioan Botiş (Ministerul Muncii) şi a dnei Cristina Zevedei, director general al Autorităţii de Management al Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU). Aceştia au răspuns întrebărilor publicului cu privire la gestiunea fondurilor europene destinate ocupării forţei de muncă şi incluziunii sociale. Dnul ministru Botiş a confirmat intenţia de a contracta mare parte din sumele încă aflate la dispoziţia POSDRU în 2011, prin creşterea numărului de lansări de cereri de depunere de proiecte. Dna director general a afirmat interesul Autorităţii de Management de a conlucra cu beneficiarii pentru rezolvarea problemelor inerente în implementarea proiectelor cu finanţare POSDRU.

 Partea a doua a zilei a fost dedicată întrunirilor de lucru. Pe partea de dezvoltare de politici, Comisia sectorială a PROIS-NV de monitorizare a Planului Regional de Acţiune pentru Ocupare şi Incluziune Socială a conturat lista indicatorilor care vor fi urmăriţi pentru evaluarea evoluţiilor din domeniu la nivel regional. În parelel a avut loc întrunirea naţională a Secretariatelor tehnice permanente regionale.

Contact:
Lorin Ghiman, expert comunicare şi relaţii publice STP-NV
e-mail: lorin.ghiman@gmail.com
mobil: 0725-510700

 

INVITAŢIE


Conferinţă de presă şi infosesiune cu reprezentanţii mass-media
MARŢI, 5 OCTOMBRIE 2010, ORA 10:00, resp. ora 18:00, HOTEL "VICTORIA”
   
                                                                                                                                                                                                                           

Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (PROIS-NV) şi Organismul Intermediar Regional al Programului Operaţional Regional Dezvoltarea Resurselor Umane Nord-Vest (OIR POSDRU Nord-Vest) vă invită marţi, 5 octombrie 2010, în incinta Hotelului "Victoria" din Cluj-Napoca, la două evenimente ocazionate de evoluţiile recente în absorbţia fondurilor europene ale POSDRU în Cluj şi la nivel regional.


Întâlnirile îşi propun să ofere reprezentanţilor mass-media o mai bună orientare şi informaţii concrete în tematica atragerii şi gestionării resurselor financiare ale Fondului Social European, care alocă României, prin intermediul POSDRU, peste 3,7 miliarde de Euro în perioada 2007-2013.


ora 10:00

Conferinţă de presă

Evoluţii recente în absorbţia fondurilor europene POS DRU la nivelul Regiunii de Nord-Vest

ora 18:00

Infosesiune cu reprezentanţii instituţiilor mass media

ora 19:00

Cină


Persoană de contact: Lorin Ghiman, expert comunicare STP-NV
e-mail: lorin.ghiman@
ifes.ro, mobil: 0725-510700

Comunicat de presă

Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (STP-NV) la un an de la înfiinţare.

PREAMBUL
Secretariatul Tehnic Permanent (STP-NV) este organismul de sprijin şi consiliere pentru iniţiativele regionale din domeniul dezvoltării resurselor umane din Transilvania de Nord. STP-NV deserveşte prioritar organizaţiile şi instituţiile grupate în Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (PROIS-NV), structură creată în vederea accesării de fonduri europene încă în perioada de preaderare.

Obiectivul principal este dezvoltarea şi promovarea iniţiativelor comune ale actorilor sociali din Regiunea de Nord-Vest din domeniile ocupării forţei de muncă şi a incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile, în special prin implementarea de proiecte europene.

Sursa de finanţare a activităţilor STP-NV: proiect strategic POS DRU, Axa 3, DMI 3.3: „Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor pentru partenerii sociali şi societatea civilă”
Buget: aprox. 500000 de euro, din care 2% cofinanţarea partenerilor
Parteneri: IFES Cluj-Napoca, APM Cluj, UST Cartel Alfa Cluj
Perioada de derulare: 2009 - 2011
Echipa de proiect: 6 persoane

PRIORITĂŢI ÎN 2009
Accentul a fost pus pe crearea şi dezvoltarea structurilor parteneriale din regiune, pentru ca acestea să poată accesa fonduri europene cu o mai mare eficienţă.

  • 1. operaţionalizarea PROIS-NV şi dezvoltarea capacităţii de iniţiativă a acestuia, precum şi a parteneriatelor judeţene
  • 2. sprijin şi asistenţă pentru elaborarea şi implementarea planurilor regionale şi locale de acţiune
  • 3. îmbunătăţirea nivelului de informare şi conştientizare a partenerilor sociali din regiune

REZULTATE ÎN 2009

  • 1. Obţinerea personalităţii juridice pentru PROIS-NV 35 de membri fondatori, alte numeroase cereri de adeziune depuse care vor fi procesate în 2010.
  • 2. Elaborarea PRAO (Planul Regional de Acţiune în vederea Ocupării şi Incluziunii Sociale) documentul de programare va fi aprobat în Adunarea Generală a Pactului din 18 martie 2010, după ultima etapă de consultări publice, care se vor derula în 24-25.02.2009, în toate cele 6 judeţe
  • 3. Îmbunătăţirea nivelului de informare
    • a) crearea paginii web stp-nv.ro şi actualizarea informaţiilor (aproximativ 50 de vizite pe zi în perioada august-ianuarie), două newsletter-uri în 2009, unul în ianuarie 2010
    • b) întâlniri periodice de lucru în regiune: 2 Adunări generale (peste 50 de organizaţii participante), alte 10 întâlniri de lucru în judeţe (în total aprox.100 de organizaţii participante), o vizită de coaching a experţilor Asistenţei Tehnice.
    • c) cursuri de formare gratuite oferite membrilor PROIS-NV: o serie cu 20 de cursanţi în 2009, o a doua serie în derulare deja din ianuarie 2010, în Satu Mare (20 de cursanţi). DIFICULTĂŢI ÎNTÂMPINATE ÎN ACTIVITATE ÎN 2009

    - Capacitatea relativ scăzută de răspuns din partea partenerilor sociali, datorată informării insuficiente şi, în cazul autorităţilor publice, şi datorită lipsei continuităţii la nivelul conducerii din anul precedent;
    - Motivarea instituţiilor şi organizaţiilor din regiune ar fi fost mai puternică dacă, în 2009, ar fi fost deschise mai multe linii de finanţare pentru proiecte regionale; AM POS DRU, însă, a decis să se orienteze prioritar către proiectele de impact naţional.

ACŢIUNI PROGRAMATE ÎN 2010
- Organizarea a 10 serii ale cursului de Managementul proiectelor, care se vor desfăşura în toate judeţele regiunii; costurile de şcolarizare, cazare şi masă sunt suportate din bugetul STP-NV
- Acţiuni de consultanţă gratuită în judeţe: câte cinci vizite de acordare de consultanţă în fiecare judeţ, lunar
- Dinamizarea structurilor parteneriale judeţene în paralel cu eficientizarea PROIS-NV
- Corelarea acţiunilor PROIS-NV cu alte structuri regionale, în special cu ADR NV
- Sprijinirea intereselor specifice regiunii în relaţia cu autorităţile centrale, conform misiunii şi mandatului PROIS-NV
- Derularea studiului regional „Ocuparea ca mijloc activ în combaterea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale” şi publicarea acestuia până la sfârşitul anului.

Pentru detalii, reprezentanţii mass media sunt invitaţi joi, 28 ianuarie, de la ora 10:00 la sediul STP-NV de pe Strada Flueraşului nr. 3, la conferinţa de presă „1 an de activitate a STP-NV”.


Adunarea constitutivă a Asociaţiei "Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială", Cluj-Napoca, 12.11.2009.

Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (STP-NV) anunţă organizarea Adunării constitutive a Asociaţiei „Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială” (PROIS-NV). Evenimentul va avea loc joi, 12.11.2009, în Sala de Şedinţe a Prefecturii Cluj-Napoca (Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 58), de la ora 11:00, în prezenţa presei.

Dezvoltat ca structură partenerială autonomă în 2006, în cadrul proiectelor PHARE, PROIS-NV era menit să mărească capacitatea de absorbţie a fondurilor europene prin reprezentarea intereselor respectiv prin impulsionarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regionala din domeniul resurselor umane ale membrilor săi. La trei ani de la înfiinţarea sa, PROIS-NV este gata acum să capete statut juridic.

Asociaţia „Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială” devine astfel cea mai importantă şi mai reprezentativă structură asociativă din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest interesată în dezvoltarea resurselor umane, adunând sub deviza „Investeşte în oamenii din Regiunea Nord-Vest!” actori sociali de prim ordin din cele 6 judeţe ale care o alcătuiesc: consilii judeţene, prefecturi, consilii locale şi primării, agenţii deconcentrate, universităţi, organizaţii patronale şi sindicale, companii private şi ONG-uri, etc.

Evenimentul se bucură de prezenţa doamnei Maria Rauch Portugalia) şi a domnului John Quinn (Irlanda), experţi ai Asistenţei Tehnice a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU).

Invităm reprezentanţii mass media la acest moment important în evoluţia structurilor parteneriale dedicate îmbunătăţirii mediului social-economic din regiune prin accesarea fondurilor puse la dispoziţie de POS DRU.


Invitaţie

Întâlnirea de lucru a Parteneriatului Judeţean Satu Mare (Asociaţia „Nord Vest” AUFM) cu dl John Quinn (Irlanda), expert al Asistenţei Tehnice a AM POS DRU, Satu Mare, 10.11.2009.

Marţi, 10.11.2009, în Sala mică de şedinţe a Prefecturii Satu Mare (Piata 25 Octombrie, nr. 1, Satu Mare) va avea loc întâlnirea de lucru a Parteneriatului Judeţean Satu Mare (Asociaţia „Nord Vest” AUFM) cu John Quinn (Irlanda), expert al Asistenţei Tehnice al AM POS DRU, în cadrul programului de coaching al AT POS DRU destinat parteneriatelor judeţene pentru dezvoltarea resurselor umane.

Întâlnirea este organizată de către Asociaţia „Nord Vest” AUFM Satu Mare în colaborare cu Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială Cluj-Napoca (STP-NV).

Sesiunea de lucru va fi prefaţată de o întâlnire cu presa, care va avea loc începând cu ora 12:30, la aceeaşi locaţie. Invităm reprezentanţii mass-media la această acţiune destinată sprijinirii structurilor parteneriale locale interesate de absorbţia fondurilor europene din domeniul ocupării forţei de muncă şi incluziunii sociale.

 

   

Asociaţia „Nord-Vest” Alfa, UGIR şi Forţele de muncă (Nord Vest AUFM) grupează actorii sociali din judeţul Satu Mare implicaţi în rezolvarea problemelor din sfera ocupării forţei de muncă şi incluziunii sociale din judeţ, şi are ca scop principal coordonarea eforturilor membrilor săi în vederea iniţierii, dezvoltării, implementării şi monitorizării de proiecte finanţate din sursele Fondul Social European gestionate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane al Ministerului Muncii. Creată în 2007 cu 19 membri, Asociaţia este în continuă dezvoltare.

Secretariatul Tehnic Permanent (STP-NV) este un organism regional de suport al actorilor sociali care necesită consultanţă în accesarea fondurilor europene gestionate prin Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU). Activitatea STP-NV se concentrează pe sprijinirea şi consolidarea Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (PROIS-NV), structură regională autonomă menită să faciliteze dezvoltarea de parteneriate şi proiecte care să răspundă problemelor din sfera ocupării forţei de muncă şi a incluziunii sociale la nivel regional şi local. PROIS-NV are la bază structurile de la nivel judeţean, respectiv Parteneriatele Judeţene pentru Ocupare şi Incluziune Socială.

Pentru detalii:

Vasile Dârle, preşedinte al U.S.T. Cartel Alfa Filiala Satu Mare, tel: 0751-217059

Lorin Ghiman, expert comunicare şi relaţii publice, STP-NV, tel: 0725-510700

web: http://stp-nv.ro


 


A apărut primul număr al Buletinului de ştiri al PROIS-NV

Începând din această lună, Secretariatul Tehnic Permanent Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială introduce un nou instrument de informare: Buletinul de ştiri al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (PROIS-NV).

 

Scopul principal al newsletter-ului PROIS-NV este acela de a informa trimestrial membrii Pactului Regional, colaboratorii precum şi instituţiile media despre cele mai importante acţiuni ale sale, şi, de asemenea, de a oferi informaţiile cele mai proaspete şi mai relevante cu privire la oportunităţile de finanţare ale POS DRU. De asemenea, newsletter-ul îşi propune, pentru numerele viitoare, să ofere exemple de bună practică în implementarea proiectelor şi să urmărească evoluţia dezbaterilor din spaţiul regional, naţional sau european din domeniul resurselor umane.

 

Primul număr al Buletinului de ştiri al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială poate fi descărcat de aici:

http://stp-nv.ro/nllist.php 

 

 

 


Comunicat de presă: Prima reuniune a PROIS-NV, 27.05.2009, Hotel „Internaţional”, Băile Felix


Comunicat de presă

25 mai 2009, Cluj-Napoca

Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare şi Incluziune Socială din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest anunţă prima reuniune a membrilor Pactului, care va avea loc miercuri, 27 mai 2009, în incinta Hotelului Internaţional, Băile Felix, judeţul Bihor, începând cu orele 11:00.

Pactul Regional pentru Ocupare şi Incluziune Socială din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (PROIS-NV) este un cadru partenerial menit să asigure implicarea actorilor sociali relevanţi din regiune în stabilirea şi implementarea de politici în domeniul dezvoltării resurselor umane. De asemenea, el contribuie la absorbţia fondurilor destinate dezvoltării resurselor umane în cadrul schemelor de finanţare din Fondul Social European.

PROIS-NV este o formă asociativă care reuneşte parteneriate judeţene şi locale şi organizaţii semnificative la nivel regional, precum: asociaţii patronale şi sindicale, întreprinderi şi microîntreprinderi, ONG-uri active în domeniul resurselor umane şi incluziunii sociale, camere de comerţ, universităţi, unităţi de învăţământ şi inspectorate şcolare, culte şi asociaţii religioase, autorităţi publice locale şi servicii deconcentrate ale administraţiei publice centrale, furnizori autorizaţi de cursuri de formare profesională continuă ş. a.

Scopul acestei prime reuniuni este restabilirea contactelor cu partenerii sociali şi elaborarea strategiei de dezvoltare a Pactului regional PROIS-NV, în vederea obţinerii personalităţii juridice şi eficientizării acestei structuri.

La eveniment sunt invitaţi să participe doamna Cristina Iova – Director general AM POSDRU (Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), doamna Maria Rauch şi domnul Paulo Pedroso, experţi transnaţionali în echipa de Asistenţă Tehnică AM POS DRU.

Întâlnirea se adresează reprezentanţilor instituţiilor semnatare în anul 2006 a Cartei Pactului Teritorial pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Incluziune Socială al Regiunii Nord Vest, precum şi membrilor Parteneriatelor judeţene pentru Ocupare şi Incluziune Socială din judeţele CJ, BN, MM, SM, BH, SJ.

Invităm reprezentanţii presei interesaţi să asiste la eveniment, să participe la scurta conferinţă de presă organizată după dezbateri, de la ora 13.30.


Invitaţie la workshop-ul: „Rolul mass media în promovarea dezvoltării resurselor umane în regiunea de Nord-Vest”, Cluj-Napoca, 20.05.2009

Invitaţie

13 mai 2009, Cluj-Napoca

Avem plăcerea de a vă invita la workshopul intitulat „Rolul mass media în promovarea dezvoltării resurselor umane în regiunea de Nord-Vest”, care va avea loc în 20 mai 2009, la Cluj-Napoca.

Evenimentul este organizat de Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (STP-NV) şi se adresează jurnaliştilor din domeniul social-economic, din presa scrisă şi audiovizuală a regiunii de Nord Vest.

Prin acest eveniment urmărim să oferim reprezentanţilor mass media un cadru de informare şi dezbatere, formal şi informal, referitor la necesitatea şi posibilităţile de stimulare a investiţiilor în capitalul uman în regiunea de Nord Vest. STP-NV îşi asumă un astfel de proiect de interes regional, iar promovarea lui constituie miza comună a colaborării cu organismele de presă.

În cadrul atelierului de lucru vor avea intervenţii: domnul Silviu Ispas, managerul proiectului STP-NV, domnul Cristian Dogar, reprezentant OIR (Organismul Intermediar Regional al AMPOSDRU (Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), domnul Grigore Pop, preşedintele Pactului Regional Nord Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială, domnul Augustin Feneşan, preşedintele Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor, Cluj. Întâlnirea va fi moderată de Sidonia Grama, expert comunicare, STP-NV.

Evenimentul se desfăşoară miercuri, 20 mai 2009, începând cu orele 11, în Sala de conferinţe a Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor, str. Avram Iancu nr. 52, Cluj-Napoca.

 

Vă aşteptăm şi vă mulţumim pentru disponibilitatea de a colabora cu noi în acest demers de anvergură regională.


Invitaţie: Acţiunea de informare şi dezbatere privind înfiinţarea Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială, 29.04.2009, Satu Mare

Invitaţie

Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială (STP-NV) din Cluj-Napoca, împreună cu Parteneriatul Judeţean Nord-Vest AUFM Satu Mare vă invită să participaţi la acţiunea de informare şi dezbatere privind înfiinţarea Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială.

Secretariatul Tehnic Permanent este o structură operaţională autonomă menită să faciliteze dezvoltarea de proiecte în domeniul resurselor umane pentru actorii sociali din Regiunea Nord-Vest. STP-NV este un poriect în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), cofinanţat de Guvernul României şi Uniunea Europeană. Popriectul urmăreşte crearea unor structuri parteneriale viabile în vederea facilitării investiţiilor în capitalul uman din regiune.

La conferinţa de presă vor paticipa dl. Silviu Ispas, managerul proiectului STP-NV, dl. Vasile Dârle, preşedintele Asociaţiei Nord-Vest AUFM Satu Mare, dna Sidonia Nedeianu Grama, expert comunicare şi relaţii publice STP-NV.

Invitaţi la dezbatere sunt: dna Doina Iura, directoarea AJOFM Satu Mare, dl. Csehi Arpad Szabolcs, Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, dl. Radu Octavian Giurca, Prefectul Judeţului Satu Mare.

Conferinţa de presă va avea loc miercuri, 29 aprilie 2009, ora 13, în sala mică de şedinţe a Prefecturii Satu Mare.


Comunicat de presă: Lansarea proiectului strategic „Secretariat Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială”

Comunicat de presă

26 ianuarie 2009, Cluj-Napoca

Institutul de Formare Economică şi Socială (IFES) lansează luni, 26 ianuarie 2009, ora 11.00, printr-o conferinţă de presă, proiectul strategic „Secretariat Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială”, din cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Proiectul, co-finanţat de Comisia Europeană şi Guvernul României, urmăreşte facilitarea investiţiilor în capitalul uman în regiunea de Nord-Vest, în contextul unei pieţe a muncii dinamice, influenţate deopotrivă de proiectele regionale de creştere economică, dar şi de efectele crizei financiare.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unei structuri operaţionale independente, numită Secretariat Tehnic Permanent Nord Vest (STP-NV), ca instrument care să susţină Pactul Regional pentru Ocupare şi Incluziune Socială din Regiunea de Dezvoltare Nord Vest şi organizaţiile asociate acestuia (sindicate, patronate, comitete sectoriale, ONG-uri, Parteneriate Locale pentru Ocupare şi Incluziune Socială), în vederea dezvoltării şi promovării iniţiativelor comune în cadrul propriilor comunităţi.

Acţionând împreună, în reţele şi parteneriate, actorii sociali reuniţi în Pact vor putea genera şi gestiona mai eficient politici de dezvoltare regională, dobândind astfel o capacitate sporită de absorbţie a fondurilor europene în domeniul resurselor umane, în regiunea noastră de dezvoltare.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 3 ani, cu un buget de aprox. 2.000.000 lei.

Lansarea este prezidată de managerul proiectului, domnul Silviu Ispas (IFES) şi de reprezentanţii instituţiilor partenere, CNS Cartel Alfa- filiala Cluj şi Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor din judeţul Cluj. Conferinţa de presă are loc la sediul IFES, b-dul Eroilor 16, corp A, etaj 1, Cluj-Napoca.


Pagini: 1

Agenda si Evenimente
L
M
M
J
V
S
D
 
 
Download PRAO
Download Raport Monitorizare PRAO-NV 2009-2013 - oct 2011 Download Studiu Regional Incluziune Sociala
Download Studiu Regional Ocupare
Download Bune Practici in Dezvoltarea Resurselor Umane in Regiunea Nord Vest STP-NV Newsletter Blog STP-NV

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de către Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Vizitatori:

110116

Conţinutul acestei pagini web nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 
 

Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare si Incluziune Sociala
400.073 Cluj-Napoca, Fluerasului nr. 3; Tel: 0264-413.091; Fax: 0264-413.019; Email: info@stp-nv.ro